by happyadminDincolo de fațadele clădirilor antebelice sau interbelice, se ascunde un întreg București nevăzut. Un alt oraș, abia ghicit, abia întrezărit, cu finisaje elegante, detalii surprinzătoare, culori vibrante chiar și după 100 de ani. Picturi murale, stucaturi, sobe din ceramică cu elemente Art Nouveau, vitralii, feronerii abstracte sau pardoseli mozaicate. O astfel de lume interioară a fost readusă la splendoarea ei inițială în casa de pe strada Italiană, nr. 21. Un trecător curios poate vedea deja din stradă, prin ferestrele ample, surâsul unui cupidon, aripa unui vultur, tijele vegetale pictate pe tavan sau frunzele arcuite delicat pe ușile decorate. O atenție pentru detalii și o calitate a lucrărilor care dezvăluie că proprietarul acestei case era unul dintre cei mai bogați locuitori ai Bucureștiului.
Clădirea a fost inaugurată în 1895 și i-a aparținut doamnei Matilda, membră a familiei Mavrocordat, familie domnitoare în Țara Românească și Moldova în secolul al XVIII-lea. Circulă legenda că doamna Matilda era o jucătoare împătimită de cărți în cercurile înalte ale capitalei și că a pierdut această casă la începutul secolului al XX-lea în urma unei partide de poker nefaste. În timpul comunismului, imobilul a fost naționalizat și a găzduit mai mulți chiriași, care au văruit pereții pictați și au produs numeroase daune. După Revoluția din decembrie 1989, a fost răscumpărat cameră cu cameră de la foștii locatari de o familie de medici iubitoare. Monument istoric, casa a fost restaurată în 2008, grație omului de afaceri Alin Caraman, pasionat de patrimoniul orașului, care a achiziționat-o în 2005.
Restaurarea a fost o adevărată provocare, deoarece casa prezintă elemente decorative deosebite în peisajul bucureștean. Să ne oprim o clipă la cele 4 sobe cu cahle din porțelan de Meissen care s-au păstrat în sălile de primire de la parterul clădirii, fiind refăcute de sculptorul Doru Nuță. Europenii au fost cuceriți de ceramica fină din China încă de când Marco Polo a strecurat printre obiectele și țesăturile aduse din Extremul Orient un mic vas de porțelan. Începând din secolul al XVI-lea, comerțul cu produse de acest tip a luat avânt, însă nimeni de pe continentul european nu cunoștea rețeta secretă pentru a le fabrica. Abia Johann Friedrich Böttger a reușit să o recreeze, producția începând în fabrica regală din Meissen în 1710. Doar oamenii cei mai bogați din Europa își comandau de aici obiecte și plăci de porțelan pentru a-și înfrumuseța locuințele. Cu modele complexe, scoici renascentiste și medalioane florale, sobele din Italiană 21 sunt niște opere de artă în sine.
Privirile nu sunt dezamăgite nici dacă se ridică ceva mai sus. Tavanele de la parter sunt decorate cu motive vegetale și ființe feminine hibride, ale căror corpuri se metamorfozează subtil în frunze și tije stilizate. Ele sunt străjuite de frize cu mascaroni sau, din nou, personaje feminine care se transformă, la rândul lor, în elemente vegetale. Motive similare pot fi regăsite pe ușile pictate, restaurate de Irina Florescu, membră a Uniunii Artiștilor Plastici, deasupra cărora veghează, din stucaturi, mici cupidoni. Camera aflată la demisol a fost pictată de o echipă condusă de Ștefan Luchian, iar despre două medalioane, reprezentând raci și pești, se spune că ar fi fost realizate chiar de către acesta. La parter, una dintre săli a fost decorată de artiși austrieci, pe când holul și celelalte două încăperi, de artiști italieni.
Parchetul distrus pe alocuri și cu elemente lipsă, a fost refăcut întocmai, cu o grijă deosebită pentru redarea nuanțelor originale ale lemnului de stejar, nuc și fag. Trei esențe pentru a păstra esența programului decorativ al acestei case, cu totul ieșit din comun. Acesta traduce în forme și culori armonioase un sens diferit al viețuirii într-un spațiu dat, devenit acasă. Mai simplu spus, o artă a locuirii, care astăzi s-a pierdut.
Articol scris de Andreea Apostu