by urbanadminÎn București, casele cu elemente ornamentale neogotice care au trecut cu bine proba timpului sunt puține. Clădirea de pe strada Jean Louis Calderon nr. 48, sediul Centrului de Cultură Arhitecturală al Uniunii Arhitecților din România, este una dintre ele. Ce înseamnă neogotic? În secolul al XIX-lea, începând cu Romantismul și fascinația acestuia pentru arta și, în sens larg, cultura medievală, are loc în Occident un proces de recuperare a arhitecturii gotice, în special în cazul lăcașurile de cult, dar nu numai. Inclusiv locuințele împrumută trăsături ale stilului, iar asta se petrece nu doar în țările cu o puternică moștenire catolică, ci și, iată, în spațiul est-european.
Monument istoric clasa A, casa în care ne aflăm a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea. Aaron Iacob achiziționase cu puțin timp înainte două loturi în strada Polonă nr. 76 și 80, în prezent strada Jean Louis Calderon nr. 48 și 50. Acesta și-a dorit să ridice aici două clădiri în oglindă, în stil eclectic, cu elemente de factură neogotică. Planurile lor s-au păstrat la Arhivele Naționale ale României, fiind datate 1898, însă nu sunt însoțite de semnătura arhitectului. Proiectele i-au fost atribuite pe criterii stilistice lui Ziegfried Kofszynski, care a colaborat în epocă la proiectarea unor clădiri publice impunătoare, cum ar fi Palatul Poștelor din București (colaborare cu arh. Alexandru Săvulescu) sau Palatul Culturii din Iași (cu arh. Ioan D. Berindey). El a realizat totodată clădirea care adăpostește „Caru’ cu Bere” (1899), precum și fabrica de trăsuri și casa Hermann I. Rieber, din strada Romulus nr. 15-17, care prezintă la rândul lor elemente spectaculoase de inspirație medievală. La proiectarea caselor din strada Calderon a contribuit și arhitectul român de origine poloneză Alfred Popper.
Legenda spune că Aaron Iacob a comanditat aceste două case ca zestre pentru fiicele sale. În planul cadastral din 1911, imobilele erau deținute de Solomon I. Bally, posesor a numeroase proprietăți imobiliare și donator al sinagogilor din București. Șapte ani mai târziu, clădirea de la nr. 48 își schimbase din nou proprietarul, aparținând medicului chirurg Ion Bălăcescu. În timpul comunismului, a fost naționalizată și administrată de Ministerul Afacerilor Interne, iar după Revoluție a devenit sediul reprezentanței diplomatice a Autorității Palestiniene și secție consulară a Ambasadei Republicii Elene la București. Începând din 2010, este deținută de Uniunea Arhitecților din România, fiind restaurată de aceasta după 2012.
Casa impunătoare de la nr. 48 prezintă detalii inedite și cuceritoare, cum ar fi lucarnele cu fleșe (de la franțuzescul „flèche” – săgeată) ale mansardei, amintind poate de turlele zvelte ale catedralelor gotice. Ferestrele au ancadramente de arce în acoladă, în ogivă sau arce trilobate, care se sprijină pe console decorate cu blazoane și personaje umane, evocări ale arhitecturii medievale. În buna tradiție a burgheziei bucureștene doritoare de admirație, dar și de intimitate, intrarea monumentală se află în lateral, pe fațada de nord a casei. Ea conduce către un vestibul, apoi către un hol cu tavane înalte și o oglindă de mari dimensiuni care creează un efect de amplificare a spațiului. Acest hol oferă acces la fostele încăperi de reprezentare: sufrageria, salonul și biroul comanditarului. În sufragerie a fost amenajată biblioteca Uniunii Arhitecților din România, cu un patrimoniu impresionant de 18.000 de volume, o colecție de carte rară, o colecție a revistei Arhitectura din ultimele cinci decenii, precum și un număr important de monografii de arhitecți. Salonul și fostul birou se află în partea vestică a casei, cu ferestre către stradă, și găzduiesc în zilele noastre vernisaje de expoziții de grafică, pictură sau sculptură, lansări de carte și reviste, precum și decernări de premii.
Scara principală reia ca un refren încântător ornamentația exterioară a casei. Placată cu marmură, impunătoare și decorată cu elemente traforate de factură neogotică, pare să fie transpusă direct din castelul unui mic nobil medieval. La etaj, vizitatorul poate admira luminatorul amplu, încadrat de o ramă de stuc și opt panouri pictate cu motive vegetale și peisaje. Acestea sunt separate delicat de amorași care sprijină simbolic, ca niște mici atlanți, rama luminatorului. În prezent, la etajele 1 și 2 se află spații administrative și arhivele UAR, care cuprind zeci de fonduri de arhitecți, iar mansarda găzduiește redacția revistei Arhitectura.
O întoarcere în timp cu accente medievale, casa de pe Jean Louis Calderon nr. 48 este un model de restaurare și valorizare a patrimoniului construit, care îndeamnă la visare: cum ar arăta un București iubit, în care monumentele istorice ar fi toate readuse astfel la vechea lor splendoare?
Articol scris de Andreea Apostu.